Home Forum Subiecte Pescuit in Marea Neagra
re:Pescuit in Marea Neagra
cu atat mai bine pentru tine, pentru pesti si pentru noi atunci. considera ca tot ce am scris este adresat acelui practicant al sportului cu grebla.
e un mare pacat ca multi dau la japca. e un mare pacat ca multi baga plase, etc. moral si juridic pe de alta parte, este total irelevanta frecventa cu care asemenea lucruri se petrec. dupa cum spuneam, se si fura enorm in romania. asta nu inseamna ca ne putem pune ciorapii nevestelor pe fata si intra cu ranga in casa vecinului, dupa care sa invocam comportamentul celorlalti drept scuza.
perfect de acord ca legislatia e proasta si ca e si mai prost aplicata. cand ti s-a cerut ultima data permisul la control pe o apa publica (pe canal de exemplu). s-a intamplat vreodata? exemple sunt cu sutele.
in privinta braconajului de orice fel, daca as fi legiuitor, as introduce un articol suplimentar care sa arate cam asa - "faptele prevazute in prezenta sectiune, constituie infractiune si sunt pedepsite conform legii indiferent de urmarile produse". asta ca sa evit, in limitele decentei, posibilitatea achitarii scarbei pentru lipsa de pericol social al faptei. adica, dupa mine, daca furi o paine de foame, meriti sa scapi cu o amenda, pt ca fapta ta nu are pericol social (si pot sa dau aici cel putin 10 motive temeinice). daca bagi o setca in balta si scoti 2 carasi pleci la puscarie, chiar daca ti-e foame ... asta pt ca o asemenea fapta are consecinte nebanuite asupra mediului (pe care le simtim apropo, fiecare pe pielea noastra cand dam vina pe caldura, cresterea/scaderii apei, lipsei apetitului ), ea nefiind niciodata singulara.
a da, si as mari minimul special la 2 ani.
re:Pescuit in Marea Neagra
Din puncul meu de vedere,ceea ce spui este binevenit aici,pe acest forum. In ceea ce ma priveste,nu ma simt nicio secunda vizat de cele mentionate de dumneata.N-am chef acum sa explic ce si cum,dar sunt departe de profilul omului care n-are ce pune pe masa si recurge la orice tactica neortodoxa ptr a-si asigura hrana...Sper ca m-am facut inteles,ptr ca nu voi mai reveni asupra acestui subiect,oricat de mult m-ai provoca. Acest topic l-am deschis ptr cei ce vor sa pescuiasca in marea neagra si nu doresc sa fie infectat de distorsiuni provocate de profesia fiecaruia.
re:Pescuit in Marea Neagra
re:Pescuit in Marea Neagra
am facut o iesire la chefal marti ...am incercat la [Teu] eforieN pana la ora 9 nici o trasatura...toca rama aterina.
ne-am hotarat sa plecam pe digul de Sud la navodari....cum ama ajuns trasaturi si capturi...nu f mare dar indeajuns pt o saramura strasnica...
Deci ....daca eram de dimineatza ... i rupeam cojocu.
de asta este frumos pescitul la chefal...totul depinde de inspiratie si noroc...nu de cata momeala ai aruncat.
re:Pescuit in Marea Neagra
Azi m-am intors de pe litoralul Bulgaresc,dupa 3 zile de incercari la chefal si zargan pe plaja din balcik.
La chefal rezultate slabe,doar dimineata si seara dupa ora 18.
Am pescuit pe fund,dar si la suprafata la zargan,localnicii pescuind mai mult la guvid si zargan.
Un singur pescar am vazut sa pescuiasca la chefal,ca si noi,pe fund cu plutitoare rosii la carlige,in rest guvidari la greu.
La zargan ei folosesc o montura speciala cu pluta de plastic grea 35gr.,dar n-am vazut pe cineva sa si prinda...
In concluzie:nu m-a impresionat cu nimic pescuitul in bulgaria.
re:Pescuit in Marea Neagra
re:Pescuit in Marea Neagra
Citat din dragosiord
Sa inteleg ca tot pe litoralul nostru se prinde chefal mai bine?
Peste o saptamana o sa merg dupa chefal in Eforie Sud. Sper sa am noroc de vreme buna ca peste e destul in zona.
In Eforie Nord, in ultimele doua saptamani, nu am vazut decat foarte rar cate un pui de chefal agatat accidental de cate un pescar. Eu cred ca peste vreo 2 saptamani o sa inceapa mai bine.
re:Pescuit in Marea Neagra
re:Pescuit in Marea Neagra
re:Pescuit in Marea Neagra
Citat din dragosiord
Pana acum am pescuit cu carlige relativ mici la lanseta pt chefal nr 6 si 4 cu care am reusut sa prind destul de bine insa am scapat foarte multi pesti atunci cand incercam sa-i scot din apa. Care credeti ca e marimea ideala a carligului pentru a captura acest peste?
Iti trebuie carlige cu tija lunga,nr 1-2,speciale ptr chefal,dar intrebi la magazinul Gica Pescar din constanta,ca tot de acolo iti cumperi si ramele de mare.
Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA.
[...]
Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
[...]