D-lor colegi
In data de 04 oct.ac. la Digi 24 TV a fost prezentat un documentar cu titlul:
”Cum au secat bălțile piscicole ale României”
Un rezumat select.iv, usor rearanjat si cu sublinieri ce-mi apartin, poate fi citit la link-ul de mai jos:

http://www.pescuitul.ro/ps/page.php/id/secarea_baltilor_2016/nav/1

Concluzia este tristă, citez:
”… Fără un control serios din partea statului, pe heleşteiele fostelor amenajări piscicole majoritatea concesionarilor au renunţat să crească peşte. Fac, în schimb, pescuit sportiv. O activitate cu investiţii minime din care scot bani siguri și nefiscalizati integral…”

Au secat baltile ca sa faca pescuit sportiv nefiscalizat...concluzia este geniala !

Domilor , Delta Dunarii are peste berechet , am fost la pescuit pe Dunarea Veche 7 km in aval de Mahmudia , 8 zile 03.10 - 10.102016 , am prins peste multumitor ca , cantitate si ca marime , daca nu venea furtuna ( 2 zile ) si nu scadea apa ,am avut parte de un mal lin si lat , unde am pierdut peste maricel , poate ieseam mai bine , a mers bine carasul , crapul si rosioara cum nu am prins de mult , peste mare , peste 4 kg crapul , nu am prins ,nu avea cum sa treaca , eram incadrati de plase , nu e treaba mea , se stie se accepta . Nu am dat la rapitor , cei ce dadeau din barca , veneau cu stiuci intre 4 si 8 kg .Nu am dat la somn , am prins insa somotei sub 1 kg , eliberati , sper ca odata cu inundarea fostei zone agricole , sunt ceva canale noi , iar in rest apa cam de 30 cm , luciu de apa cat vezi cu ochii , pestele sa aiba unde sa creasca ferit de plase !Atentie , noul dig este inalt si mocirlos , daca te prinde ploaia nu mai iesi , iar daca aluneci de pe dig , astepti iarna sa-ti recuperezi masina , caii nu au cum sa te scoata , digul e inalt , iar macaraua grea nu intra .

"Tărâmul dintre ape" - Prima parte - VIDEO

Sfiștofca este un sătuc de lipoveni cu 53 de suflete, căci atâția oameni au mai rămas din ceea ce odată era o comună și un port. Acum, pe ulițele satului nu mai e nici țipenie de om și doar casele vechi, aproape căzute, amintesc de civilizația din alte timpuri.
Printre ulițe prăfuite și oameni cu bărbi albe și-au făcut loc pensule, culori și bucăți de pânză. Adică, aici l-am întâlnit pe Octav Postolache, un pictor plecat tocmai din Maramureș care a venit în sud să caute marea. A găsit-o, dar a vrut mai mult. A căutat și, într-o călătorie de-o vară, a decis cum va arăta viața lui peste 15 ani.
A fost o întâmplare, pe care și acum o consider fericită, pentru că, inițial, voiam să vin la Sulina. Mă gândeam să mă așez la Sulina, unde am marea, e oraș sunt mare amator de mare. Nu am găsit un loc potrivit și atunci cineva m-a sfătuit să vin undeva la țară. Nici nu știam, nici nu cunoșteam împrejurimile și am ajuns aici. Când am văzut ulițele astea foarte largi, pline de verdeață, am zis , ne mărturisește Octav Postolache.
Tot în sătul acesta mic, aproape de Pădurea Letea, am găsit-o pe...tanti Jeni, cum e cunoscută în zonă. E de fapt cea care conduce comunitatea mică de lipoveni. Singură locuiesc, chiar dacă e greu. La vârsta asta, unde să mă duc? Copiii au crescut și au și ei, la rândul lor, copii de crescut. Nu mă duc nicăieri, pentru că, nicăieri, nu este bine ca acasă , ne spune cu emoții.
Ceea ce puțini știu e că în satul acesta, deloc uitat de Dumnezeu, oamenii iubesc liniștea.
N-ai zice că tocmai aici, departe de freamătul unei lumi agitate, copiii sau oamenii în toată firea se întrec într-o competiție pe tabla de șah.
Până să vină domnul profesor Postolache, Sfiștofca avea șahiști și noi jucam șah, sâmbăta, duminica, de sărbători și aveam niște parteneri chiar foarte buni. Șahul nu are truc, la asta trebuie să ai gândire, depinde doar de minte , ne povestește Vasile Sârbov, cel care spune despre sine că este ultimul cazac.
Iar Delta este cea care i-a primit pe toți și, tot ea, e cea care îi ajută să transforme emoțiile și gândurile în...frumos.
Delta este expresionistă, iar eu în pictură tind către acest curent expresionist , spune pictorul care a străbătut o țară întreagă să se așeze la malul mării.
Frumosul și...credința, sunt cele două laturi pe are le are universul creat de oamenii Deltei, chiar dacă nu au deloc o viață ușoară, chiar dacă au fost încercați de-atâtea ori.

Documentarul video poate fi vizionată pe pagina Facebook a agenției, precum și pe canalul Youtube.

Pe Youtube:
”Tărâmul dintre ape” - Prima parte
https://www.youtube.com/watch?v=K7E8qIUc97M

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=K7E8qIUc97M

"Tărâmul dintre ape" - Partea a doua - VIDEO

Cu sute de ani în urmă, aici au venit haholii, adică ucrainenii. Spun despre ei că sunt diferiți de lipoveni, deși, Delta, îi face pe oameni să semene atât de mult unii cu alții.
Oamenii au venit din partea nordică aici, din partea Ucrainei. Aici era Dunărea și cine fugea de acolo se oprea aici. Bunelul spunea ca erau 18 case aici și apoi oamenii au început să se adune , ne povestește despre începuturile acestor locuri Simion Sidorescu, unul dintre pescarii stabiliți în Sfântu Gheorghe. Nea Simion are povești cam câte zile încap în cei 76 de ani ai săi.
Cât e ziua de lungă, dar și când lumina nu e pe cer, pescuitul a fost cel care, dintotdeauna, le-a socotit timpul și le-a consumat viața. Chiar dacă, timpurile s-au schimbat, iar apele nu mai au bogăția de altădată.
Nea Simion nu-și lasă barca nici acum. A fost pescar de meserie, dar nu doar asta. A făcut de toate în viața sa, aici, în Deltă, unde posibilitățile nu sunt foarte multe. Ochii săi au văzut de toate.
La Caraorman, un alt sat unde ucrainenii au sfințit locul, semne moderne au încercat să pătrundă într-o lume care se agață cu brațele de propriul trecut. În perioada comunistă aici ar fi trebuit să fie construită cea mai mare fabrică de sticlă din Europa. Acum sunt doar ruine.
Fâșii de pământ, spălate de ape, case acoperite cu stuf și ferestre pictate într-un albastru de cer. Totul pare desprins aici din alte timpuri, mai mult sau mai puțin îndepărtate.
Au rămas neatinse, conservate într-un sat în care numele e predestinat: Caraorman sau, tradus din limba turcă, Pădurea Neagră. Povestea localității e strâns legată de Sfântu Gheorghe.
În vremuri și mai vechi, pirații își aduceau pe grindul de aici prada, după ce jefuiau corăbiile venite dinspre mare.
Apele erau foarte mari și pirații atacau corăbiile care veneau spre Sfântu Gheorghe. Le jefuiau și aduceau prada din vasele respective în Caraorman. Aici le doseau în dunele de nisip , ne spune câte puțin din legendele locului, Costel Oprișan.
Profesor de istorie și geografie, venit din București, Costel Oprișan a fost printre cei care în Deltă au construit altfel de...temelii. Generații întregi de copii au aflat de la el cum sunt împărțite națiile pe acest pământ sau că, undeva, departe de Caraorman, există Munții Pădurea Neagră, locul din care izvorăște Dunărea...lor. Altfel spus, tânărul plecat din capitala țării a venit în Deltă pentru a pune pe picioare învățământul în limba română.
De departe, în lumea asta, pe care nu oricine o poate înțelege, a pășit chiar și Regele Mihai I. Familia Regală, strâns legată de destinul pământului de aici, începând cu Regele Carol I, și-a găsit de multe ori refugiul printre națiile adunate pe brațele Dunării.
Cu un aer nobil e și Delta, deși averea a început să se piardă în ultimii ani. Delta e ca o lume mai mică, cu nații diferite, cu tradiții și obiceiuri după fiecare în parte. Iar lângă oameni, e un alt univers aproape sacru.
Cea de-a doua parte a documentarului video poate fi vizionată pe pagina de Facebook a agenției, precum și pe canalul YouTube.
AGERPRES (autor: Marilena Gheorghiță, imagine: Sergiu Olteanu, grafică și montaj: Andrei Cârlan, editor online: Andreea Lăzăroiu)

"Tărâmul dintre ape" - Partea a doua
https://www.youtube.com/watch?v=YXwp8iiwLYc

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=YXwp8iiwLYc

"Tărâmul dintre ape" - ultima parte - VIDEO

Din străvechi timpuri, lumina lui a fost călăuză pentru cei în căutare de țărmuri. Corăbii, bărci și, mai apoi, vapoare au pătruns dinspre mare, ghidându-se după farul de pe malul stâng al Sulinei, o adevărată făclie a vieții , cum i se spune.

Farul, ridicat în 1887, de un fost conducător turc, a fost folosit mai întâi de otomanii, care urmăreau traseul corăbiilor spre Constantinopol. Mult mai târziu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, zidurile sale au fost transformate într-o mică fortăreață, folosită de nemți. Și mai târziu în timp de aici s-a strigat de multe ori către camerele de filmat: Toate pânzele sus!
Același far a adunat în Sulina, ca în Turnul Babel, greci, turci, ucraineni, ruși, armeni, italieni și câte și mai câte nații. Jean Bart spunea depre Sulina ca e un "mic port cosmopolit, unde viața e originală și interesantă . Un mozaic de rase sau o Europă în miniatură cu decoruri, culise și protocol .
Ianis Puleris sau...Gheorghe e unul dintre puținii greci care au mai rămas în viață din vasta comunitate elenă din Sulina. Nu e om în Sulina care să nu-l cunoască pe Ianis, așa cum nu e nimic în orașul de la buza mării, despre care el să nu-ți vorbească. Pentru Ianis viața s-a scris, nu în cifre sau ani, ci în momente trăite despre care poate să povestească la nesfârșit. Iar locul acesta a rămas cel în care a iubit, s-a căsătorit și a făcut copii. Tot aici vrea să privească pentru ultima dată răsăritul soarelui.
Orașul acesta plutește între adevăr și legendă, între oameni care au existat și fantasme. Nici cei care trăiesc de ani buni aici nu mai știu unde se risipește granița, atât de fină, între real și închipuire.
Martorul unei istorii, cimitirul din Sulina a adunat în pântecele sale povești nemuritoare. Aproape de mare, în locul acesta odihnesc oameni și destine din 27 de etnii, cum nicăieri în lume nu s-a văzut. Laolaltă stau creștini de confesiuni diferite, evrei și musulmani. Religii, neamuri sau limbi diferite, dar cu același Dumnezeu și, cândva, cu aceeași dragoste de viață. Mărturie rămân numele, emblemele familiilor din care fac parte sau ceea ce au reușit să aducă, în timpul vieții, pe acest pământ. Și, dacă nu ești pregătit să accepți că totul e trecător, cuvintele scrise pe câte-o lespede sunt un mesager al lumii de dincolo: Eu sunt aici, tu citești! Mâine e rândul tău!
Ghiorghios Kontoguris, un temut pirat grec și-a găsit sfârșitul la Sulina. A murit la 33 de ani iar acum odihnește în cimitirul de la malul mării. Pe piatra lui funerară a fost trecut celebrul semn al piraților — craniul cu două oase încrucișate. Și viața, dar și moartea lui au rămas învăluite în mister.
Un pirat și o prințesă: Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei Ioan Sturza. Prințesa s-a născut la Constantinopol. Ea a ajuns la Sulina împreună cu fiul său, Dumitru Moruzi, suprefect al portului. După moartea ei, fiul a fost mutat la Isaccea, apoi la București, unde ar fi murit de foame.
Anna Margaret Princle și William Webster sau Romeo și Julieta de...Sulina. O poveste shakespeariană de amor cu același sfârșit tragic. Anna venise să își viziteze logodnicul. Într-o plimbare romantică pe Dunăre, din cauza valurilor puternice, ea alunecă din barcă. El încearcă să o salveze, dar amândoi își găsesc moartea în valurile Dunării. Sunt descoperiți mai târziu, pe mal, îmbrățișați, dar, fără suflare. Anna avea 23 de ani, iar William 25.
Fiecare mormânt e o poveste. În fiecare poveste sunt copii, mame, tați sau iubiți. Doar timpul a vindecat durea celor rămași în urmă, care duc prin viu grai, moștenirea primită. Tot el, timpul, a șters din sudoarea dar și strălucirea unui oraș, care a fost "porto franco", adică port liber.
La fel ca oamenii și navele, ca niște bătrâne doamne, au tras la mal. Multe dintre vase Și-au găsit în Sulina sfârșitul, iar apele Dunării sunt ultimele pe care le-au mai văzut. Pe 2 septembrie 1991, Nava Rostock, sub pavilion ucrainean eșuează la mila 31 a Dunării, adică exact în locul în care canalul Sulina este cel mai strâmt. De departe, este accidentul maritim care a născut în zonă cele mai mari controverse, dar care a schimbat și vieți. Abia după 15 ani, rămășițele navei sunt scoase la suprafață, iar canalul navigabil este eliberat. Sulina și-a reluat cursul unei vieți simple, cu oamenii ei, privind spre locul unde acostează navele. Aici totul e în așteptare.
La Sulina, ca și în ...Deltă, cândva aici oamenii erau mai mulți. Sunt din ce în ce mai puțini, dar pentru ei sau pentru cei care vin din alte părți mai e câte o poveste care așteaptă să fie spusă de un grec, un lipovean sau un ucrainean sau de cine știe cine, care, cândva, a ales, dintre toate, petecul acesta de pământ românesc.

AGERPRES (autor: Marilena Gheorghiță, imagine: Sergiu Olteanu, grafică și montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)


"Tărâmul dintre ape" – Ultima parte
https://www.youtube.com/watch?v=ar5lfbTNKHY

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=ar5lfbTNKHY

Frumos si interesant articol, tot respectul domnule Burian!

Foarte frumos, multumim. Am dat de postul asta inainte de somn (era vre-o 3 dimineata) si nu am rezistat sa nu urmaresc toate 3 parti.