Frumoşi caraşi...! Unul şi un sfert,unul şi jumătate la kil...!

Salut Liviule ,se schimba lumea ,femeile vor merge la pescuit si noi raminem acasa la cratita.

Nea Ioane,ai dreptate şi dumneata,pe jumătate ! Femeile merg din ce în ce mai des la pescuit,ceea ce nu-i rău ,dar cu cratiţa după ele.Cum o fi,cum n-o fi,ele tot cu picioarele pe sus stau.La sfârşitul săptămânii am dat o fugă, pâna aici,pe Dunăre.Toată nopticica au bâzâit unii zona profesional,cu răbdare.N-a scăpat un loc necercetat.Plescăieli,pocnitori,pâcănituri,...! Lipseau doar artificiile,ca să fie meniul complet.A doua zi pescarii ,care s-au vânturat de colo colo,se întrebau miraţi,de ce nu pune botul baboiul...! Eu,de exemplu,n-am avut nici o trăsătură...

Apa,cică,creşte.Afară e cam friguleţ....bîrrrr ! Pe nenea frig îl dovedim,să vedem ce facem cu baboiul.Mâine,vă aşteptăm în Gura Borcei,să ne lăsăm pe Dunăre !

Şi cum vă spuneam prieteni,din Gura Borcei ne-am lăsat la vale pe Dunăre .Prima haltă am făcut-o pe Iordan Călin,puţin mai jos de gura colmatată a altui braţ vestit cândva,braţul Florica.Alţi pescari mai harnici decât noi îşi înmuiaseră,,firele întinse,,Am avut parte doar de obleţi şi guvizi.Castronul lui Grigore s-a umplut repede....

După peştii mari am intrat pe Dunărea Ostrovului.Eram în grafic,cum s-ar spune.Undeva pe la km.15,o bărcuţă pricopsită,se odihnea pe mijlocul braţului.Nu prea ne dădurăm seama ce făceau locatarii ei !Pescuiau,cloncăneau,curentau...? După ce ne-am agăţat cu barcă şi suflete de cei mai ai dracului butuci pe care-i găsirăm,s-au lăsat în aval uşor,uşor şi au dispărut.Păcat,vroiam să ne înzăpezim cu toţi.Obleţii dispăruseră subit,guvizii rămăseseră la putere şi bărbiereau râmele cu îndemânarea unor frizeri.

Am lăsat povestea neterminată. Alertat de prieteni,că prietenul nostru Georgel,e vorba de,, nea crăpălache,, am lăsat,, baltă ,, cuvintele,calul, pardon calculatorul,căldura din cameră şi am tăiat-o fuga,unde în altă parte ,pe baltă.

Deci........N-am mai avut răbdare să umplem castronul lui Grigore şi mângâiaţi de câteva rafale de vânt,o ploaie galbenă coborâtă din copacii de pe insulă,am aruncat ancora speranţei,într-un golfuleţ pe aceeaşi ,inconfundabila Dunăre nouă,după ce i-am salutat pe ultimii paznici ai cetăţii Vicina,ăştia lucrează în trei schimburi,la km.358,unde ne-a prins noaptea cu frânghia ei mătăsoasă,dar şi peştii cei mari.

Acum urmează momentul cu lăudatul...O mreană frumuşică,după prima cântărire ,cântarul din ochi,la vre-o trei kile...

.....şi vorba prietenului Ion Pescarul,sajocul,nu-i cine ştie ce,dar e prins de mine.Ce-a prins şi Grigore,treabă bunicică,adică treaba lui.La ce ,,mănâncă unii că prind,eu sunt mulţumit.Grigore,tace,nu zice nimic...! Bă...să nu te superi !