Home Forum Subiecte Anunt ANPA
re:Anunt ANPA
S-a întrebat cineva ce i-a venit președintelui ANPA să emită această Decizie? Pentru că nu cred că i s-a năzărit așa din senin să scoată o asemenea aberație.
Decizia respectivă are câteva hibe.
În primul rând, actele de dispoziție ale autorităților publice se publică în Monitroul oficial pentru a fi opozabile părților.
În al doilea rând, se adresează doar personalului și structurilor ANPA.
În al treilea rând, încalcă prevederile art. 23(1) pe care l-a invocat ca temei de drept.
În al patrulea rând, încalcă Sentința nr. 99/2011 pronuntată în dosarul 148/57/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia ICCJ nr. 1338/2012.
Să dăm câteva explicații.
Art. 23(1) prevede următoarele:
Prin pescuit recreativ/sportiv se înţelege pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii şi eliberat de acesta sau de asociaţiile de pescari sportivi, după caz.
Aici scrie negru pe alb că permisele se eliberează de asociațiile de pescari sportivi, nu de altfel de asociații, așa cum scrie în decizie, pentru că asociații de pescari sunt și cele de pescuit comercial. Ce înseamnă asociații de pescari sportivi? A decis ICCJ, adică doar cele recunoscute și autorizate de MTS.
În atare situație, președintele ANPA (fost angajat cu stat de plată al AGVPSR) se joacă cu focul.
Cât despre concluzia trasă de câțiva useri cum că ar fi obligați să se asocieze este cu totul si cu totul falsă. Nimeni nu te obligă să te asociezi. Și asta se deduce tot din OUG 23/2008.
Să cităm prevederea.
Art. 2, pct 27*1
pescar sportiv - persoana fizică deţinătoare a unui permis de pescuit recreativ/sportiv, eliberat de asociaţiile de pescari sportivi legal constituite;
Se observă simplu că nu se prevede ca pescarul sportiv să fie membru al acelei asociații, ci doar i se eliberează un permis de către o asociație legal constituită. Și atunci asociațiile legal constituite vor proceda la ceea ce am tot spus eu pe aici. Adică nu te vor obliga să fi membru (lucru firesc de altfel) dar pentru a-ți elibera permisul te vor pune să dai un examen contra cost. Unde este ilegalitatea?
Recomand solicitanților ca la eliberarea permisului să solicite asociației Autorizația de functionare, eliberată de MTS.
re:Anunt ANPA
- se elibereaza prin asociatiile de pescari ai caror MEMBRI ,practica pescuitul in scop recreativ/sportiv -
deci e clar,esti membru ,iei permis,nu esti membru ,pa, si se incalca urmatoarele-
CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia LIBER in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Articolul 20.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
re:Anunt ANPA
Citat din lemertois
- se elibereaza prin asociatiile de pescari ai caror MEMBRI ,practica pescuitul in scop recreativ/sportiv -
deci e clar,esti membru ,iei permis,nu esti membru ,pa, si se incalca urmatoarele-
CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia LIBER in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Articolul 20.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Păi ar fi cazul să ceri ANPA să-ți respecte drepturile. Sau nu ai curajul să-ți ceri drepturile? Zmeu de forum!
re:Anunt ANPA
Citat din lemertois
- se elibereaza prin asociatiile de pescari ai caror MEMBRI ,practica pescuitul in scop recreativ/sportiv -
deci e clar,esti membru ,iei permis,nu esti membru ,pa, si se incalca urmatoarele-
CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia LIBER in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Articolul 20.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Tare sunt curios sa va vad cum va duceti cu constitutia in mana la ANPA sa le aratati ca va incalca dreptul de a pescui independent! Va spun eu ca o sa platiti si cotizatie la asociatie, o sa platiti si permisul ANPA si nu o sa aveti nici statut legal de pescar sportiv! Si este foarte posibil ca multe din apele publice sa intre in administrarea unor asociatii unde veti putea pescui doar cu taxa, pe langa permisul ANPA!
re:Anunt ANPA
re:Anunt ANPA
Opinia mea este ca toata agitatia se face pe subiectul financiar: cine va obtine dreptul legal de a scoate de la pescarii de rand (multi si fara ambitii competitionale oficiale) bani cu justificare legala.
Povestile cu competitiile oficiale, FIPS, cine are dreptul de a tine steagul Romaniei s.a.m.d sunt fumigene pentru creduli.
Fire intinse! (asta poate inseamna numai ca ati pus bine linia la apa ... fire zbuciumate e altceva ...)
re:Anunt ANPA
Citat din FRPS
Păi ar fi cazul să ceri ANPA să-ți respecte drepturile. Sau nu ai curajul să-ți ceri drepturile? Zmeu de forum!
Deci s-a schimbat schimbarea si s-a revenit....iata ce scrie pe situl anpa:
"INFORMARE Practicarea pescuitului recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", se face în baza permiselor emise de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi eliberate direct de aceasta sau prin asociaţiile de pescari în scop recreativ/sportiv, persoane juridice nonprofit legal constituite, conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 369/2016. Pescarii care practică pescuitul recreativ/sportiv nu sunt obligaţi să se înscrie într-o asociaţie de pescari recreativ/sportivi, dar dacă vor practica pescuitul recreativ/sportiv într-o zonă unde există autorizaţie de pescuit recreativ/sportiv sau contract de dare în folosinţă a bazinelor piscicole, în scopul practicarii pescuitului recreativ/sportiv, inclusiv în urma unor decizii rămase irevocabile şi definitive, vor trebui să respecte regulamentul propriu al asociaţiei de pescari recreativ/sportivi, deţinatoare de autorizaţie sau contract."
Fără judecati,simplu....
.
re:Anunt ANPA
re:Anunt ANPA
Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA.
[...]
Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
[...]