Eram deja de o luna in zona
arida si de atata timp nu mai vazusem un luciu de apa, asa ca am
hotarit sa schimbam peisajul si sa campam cateva zile la marginea
lacului Cullyamurra despre care auzisem nu demult, incercandu-ne
in acelasi timp norocul la pescuit. Cu cateva ore inainte de a ajunge
la rezervatie, am fost intampinati de o priveliste neobisnuita:
desertul era plin de flori! Este greu de inchipuit, un loc care
cu cateva saptamani inainte era doar o intindere de pamant rosu,
dupa o ploaie zdravana s-a transformat intr-un paradis verde, cu
lacuri temporare in care pasari de apa isi cautau prada si dune
de nisip acoperite de mii de flori galbene. De unde stiau pasarile,
ce au venit de la sute de kilometri departare, ca a plouat in desert?
Dune de nisip dupa ploaie
Pentru a pescui in South
Australia nu ai nevoie de permis, dar trebuie sa respecti anumite
reguli privind dimensiunea minima a pestilor prinsi si cantitatea
maxima admisa pe zi. Nerespectarea cotelor sau pescuitul cu unelte
ilegale implica amenzi de mii de dolari australieni, confiscarea
sculelor folosite la pescuit, inclusiv a barcii si a masinii. Astfel
se evita pescuitul excesiv si punerea in pericol a supravietuirii
speciilor, totusi dand posibilitatea fiecaruia sa se bucure de acest
sport.
Lacul Cullyamurra se afla
la cativa kilometri distanta de orasul Innamincka, un oras de 14
locuitori, existand in desert numai pentru a asigura servicii turistilor
in trecere si bere rece muncitorilor de la extractia de gaz natural
din zona. In oras sunt trei motele, un supermarket, o benzinarie,
un restaurant si dusuri publice (un lux dupa lungi ore de condus
pe drumurile neasfaltate din “Outback” invaluiti in
nori de praf).
Dupa ce ne-am aprovizionat
in magazinul universal din oras, am pornit spre locul de campare,
conducand printr-un peisaj fara viata, sub un soare ucigator. Se
vede ca in zona respectiva nu plouase, cum se intamplase la 100
de km mai la sud. Am ajuns la destinatie, lacul Cullyamurra, si
am cautat un loc cu multa umbra, sub eucalipti. Am asezat cortul
si m-am grabit sa arunc firul in apa. Pana atunci nu am avut nici
un fel de cunostinte despre pestii ce se gasesc aici, daca sunt
rapitori sau se hranesc cu alge si am hotarat sa-mi incerc norocul
cu boabe de porumb din conserva. Nu am avut timp sa descopar daca
aceasta momeala este potrivita pentru ca firul cumparat ieftin din
piata s-a dovedit neadecvat: era prea scurt, plutitorul nu voia
sa stea vertical iar acele erau prea mici. Deja intrase in mine
febra pescuitului, asa ca nu am vrut ca sa las ziua sa treaca fara
sa am o sansa sa prind ceva. Si mai era vorba si despre masa de
seara, ne gandisem cu mult timp inainte la pestele proaspat pe care
o sa-l frigem la foc de tabara iar dupa atatea saptamani de mancat
conserve de peste, o variatie a meniului ar fi fost binevenita.
Asa ca l-am convins pe sotul meu sa ne intoarcem in oras unde am
cumparat un fir de mana pe rola, cu doua ace marisoare si plumb.
Am intrebat-o pe vanzatoare care este momeala potrivita si ea mi-a
raspuns ca crevetii pe care ii vinde in magazin sau cei care se
gasesc in lac (deci pestii erau rapitori).