În data de 04 oct. 2016, la Digi 24 TV, a fost prezentat documentarul cu titlul de mai sus.

Din transcrierea documentarului, care poate fi citita la link-ul de mai jos, am realizat un rezumat selectiv, usor rearanjat si cu sublinieri ce-mi apartin.

http://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-cum-au-secat-baltile-piscicole-ale-romaniei-580933

Rezumatul selectiv

Între ţările europene în care se creştea peşte, România era, acum 30 de ani, numărul unu.

Despre cauzele si modul distrugerii pisciculturii în tara, vom găsi câteva exemple in cele ce urmează.

*** Pescuitul, din care oamenii trăiau deja de sute de ani în România, e pus în ordine în 1897 de Grigore Antipa, directorul de atunci al Pescăriilor Statului. De-a lungul Dunării, se fac crescătorii în lacuri artificiale, cherhanale şi agenţii de întreţinere a gârlelor. Comerţul cu peşte prinde noimă.
La Galaţi, apare, în 1915, o adevărată bursă a peştelui.
„Era o clădire construită după cea din urmă tehnologie din occident. (...) Exista şi o fabrică de gheaţă (...), exista o ceainărie şi o cafenea în care comercianţii veneau şi îşi tratau afacerile cu peşte. (...) Şi tot aici se organizau licitaţii privind comerţul de peşte”, spune Marius Mitrof, consilier la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Galați.

*** În România de azi, peste 28.000 de hectare de luciu de apă sunt lăsate de izbelişte, adică jumătate dintre terenurile piscicole, din care statul nu scoate nici peşte, nici bani.

Din fermele piscicole ieşeau anual aproape 80.000 de tone de peşte.
În topul capturilor pe apele interioare, în anul 1988, România este pe locul I în Europa, la mare distanţă de Germania (locul II) si Italia (locul III).
Azi, piaţa românească cere tot 80.000 de tone de peşte pe an. Doar că din ferme mai ies doar 10.000, iar restul de aproape 70.000 vin din import.

*** În comunism, Pescăriile Statului devin, peste tot în țară, Întreprindere Piscicolă.
După 1989, pasate de la un minister la altul, trecute prin sute de mâini de politicieni, terenurile fermelor piscicole au rămas fără contracte de concesiune în proporție de aproape 50%.
”Între '90 şi '91 a fost căderea mare” spune Mircea Răuţă, profesor universitar la Galaţi.

*** În 1990, funcţionau 40 de întreprinderi piscicole. Fiecare județ avea una. Centrala se desfiinţează în 1991. În locul ei, apar 34 de societăţi piscicole pe acţiuni pe care le preia FPS.
Sub FPS, unele se privatizează, altele se sparg în companii mai mici sau falimentează.
Cele rămase în viaţă trec, în 2001, la nou-înfiinţata Agenţie a Domeniilor Statului. În 2003, apare Compania Naţională Administrarea Fondului Piscicol care ia de la ADS 52 de ferme piscicole, mai ales pepiniere. 70% sunt vândute. Doi ani mai târziu, Guvernul creează ANPA ca să pregătească terenul pentru finanţări europene.
Fermele piscicole trec de la ADS la ANPA care se transferă cu totul de la Agricultură la Mediu şi înapoi.

*** Lacul Brateş din Galaţi a dat, sute de ani, destul peşte cât să ajungă în toată Moldova.

El înseamnă 2.200 din cele 100.000 de hectare cât însumau în 1988 amenajările piscicole din România; din care 40.000 de hectare în Delta Dunării şi 60.000 în restul ţării.
Numai pepinierele ocupau 15.000 de hectare.
În ultimii 20 de ani, nimeni nu a mai populat balta, iar din 2008, este complet abandonat.

*** Piscicola Dunăreni SA, scoasă la vânzare de ADS în timpul Guvernului Năstase, este cumpărată de Maria Schutz, (PSD-Dolj). Prețul oficial este de 9 miliarde de lei vechi. Statul încasează doar 20%. Celelalte rate rămân neachitate.

”… Cu un an înainte de vânzare, s-au făcut presiuni de la București ca Piscicola să iasă în pierdere, deși compania mergea foarte bine. Cu acordul puterii, s-ar fi pregătit o privatizare la care câștigătorul, Societatea Agricolă Worldser Țuglui a Mariei Schutz, să meargă la sigur şi cu bani puţini… Piscicola avea atunci două ferme, o fabrică de semiconservate, o fabrică de gheaţă, 7 magazine, bărci și utilaje. Din mâna noilor proprietari, multe au ajuns, în scurt timp, la fier vechi”.

Printr-un contract distinct, firma Mariei Schutz a luat automat de la stat și lacul de 2.200 de hectare.

„Peşte era din plin. Peşte din plin. Ba în anul 2002 am populat şi cu sturion de lac. Şi au jecmănit-o în primul an de zile, au dat afară toţi pescarii calificaţi (...) şi au pescuit numai cu setci (...) monofilament, acelea care nu iartă nimic” spune fostul director Gheorghe Ceaușu.

*** Pepiniera de la Bistreț

Gabriel Radu a fost șeful pepinierei de la Bistreț. După 10 ani, nu mai recunoaște nimic din fosta fermă.
„Nu se mai vede absolut nimic. Efectiv, suntem într-o zonă în care nu cresc în acest moment decât bălării şi gunoaie”, spune Gabriel Radu.
Piscicola Dunăreni a intrat în insolvență în 2004, la un an de la privatizare. În 2007, se declară oficial falimentul. Compania Mariei Schutz pierde ulterior și contractul de concesiune a bălții.
„Nu s-a mai desfăşurat nici o activitate pe suprafaţa acestor bazine, ajungând într-o stare de degradare totală”, spune Gabriel Radu.
Lichidatorul judiciar vinde în 2013 ce a mai rămas din ferme. Omul de afaceri Florin Purcea cumpără digurile de compartimentare a bazinelor cu gândul de a prelua de la stat cele 2.200 de hectare de baltă.
„În 2014, în ianuarie, am depus la ANPA scrisoarea de intenţie pentru concesiune şi până astăzi nu s-a întâmplat nimic. (...) Aproape că mă gândesc să las digurile și astea, să mă duc să le dau lor cadou … Luați-le, sunt ale voastre, spălați-vă pe cap cu ele" spune Florin Purcea din Dolj.
Bazinele abandonate pun în pericol de inundaţii satele din jur, în fiecare primăvară.
„Digul de compartimentare acum trei ani era întreg. Acum, uitați-vă. Toate chestiile astea, de la an la an, nu fac decât să deterioreze”, spune Florin Purcea.
Pe fundul lacului, peştele care se înmulţeşte natural e la mâna sătenilor care îl vând pe piaţa neagră.
Înainte de a rămâne a nimănui, balta a dat până în 2009, tone de pește.

*** Piscicola Călărași SA

În 2016, statul mai e acţionar majoritar în numai cinci companii piscicole. Trei sunt în faliment. Una este în insolvență. Ultima rămasă pe plus e Piscicola Călărași SA.
„Aşa trebuia să se întâmple în toată ţara. (...) Să existăm, să funcţionăm şi dacă dăm şi profit statului...”, spune Viorica Rădulescu, actualul director general.

Petre Barbu, fost director general la Piscicola Călăraşi, spune:
„Și la noi au fost încercări. Un om, mare om de afaceri din România, mi-a și zis... Când eram director mi-a propus să îl ajut să cumpere întreprinderea, zicea el, (...) și îmi dă 30% din acțiuni, îmi dă jeep, mă face director general și îmi face salariul nu-știu-cât”.
”Când am ajuns eu director, am găsit în mapa directorului (...) o adresă de la FPS şi de la Minister în care erau atenţionaţi directorii să facă toate eforturile să dea în diverse forme de exploatare privată fermele. Se spunea aşa: fără licitaţie doar şefilor de fermă”.
Stelian Alexandru a sărit de la o afacere la alta până a ajuns la pește. Acum, crește puiet în trei bălți ale Piscicola, pe 250 de hectare.
„Am găsit vreo 40 de hectare de luciu de apă, restul era stufizat şi niciun peşte. (...) Am vrut să mă privatizez, dar nu s-au găsit acte, nu s-au găsit... Şi am rămas în concesiune”, spune Stelian Alexandru.

*** Ferma Iezerul – Călărași

Doru Ioan Tărăcilă era senator PSD şi unul dintre cei mai puternici politicieni din Călăraşi.

Între timp, a lăsat în urmă cariera politică. Dar a păstrat balta. Firma 3T SRL în care este acţionar are din 2002 contract pentru cele 300 de hectare ale fermei Iezerul de la intrarea în oraş.
„Perla” întreprinderii Piscicole de dinainte de 1989 e acum o imensă baltă de pescuit sportiv.
În vecinătatea fermei luate de familia Tărăcilă, un alt bazin, de 5 hectare, a ajuns la Incom Impex SRL. Firma îi aparţine soţiei actualului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, liberalul Marian Dinulescu.
„Ei, dacă s-a ivit această oportunitate să iau o băltoacă - un lighean de 4 ha - am reuşit, am făcut contract cu Piscicola de vreo 9 ani, 10 ani şi o ţin pe linia de plutire”, spune Marian Dinulescu.

*** Fără un control serios din partea statului, pe heleşteiele fostelor amenajări piscicole majoritatea concesionarilor au renunţat să crească peşte. Fac, în schimb, pescuit sportiv. O activitate cu investiţii minime din care scot bani siguri și nefiscalizată integral.

*** „Investiţiile în amenajările piscicole au fost uriaşe şi nu e în regulă ca noi să nu beneficiem acum de aceste investiţii aşa cum ar trebui, la nivelul la care cei care au investit la momentul respectiv s-au aşteptat ca ele să producă peşte în România pe termen lung”, spune Nicolae Dimulescu, preşedintele ANPA.

*** „S-au exploatat fără niciun control (...) şi, iată, au creat acel gol extraordinar în producţia de peşte din România şi au lăsat-o într-o zonă periferică chiar”, spune Valeriu Tabără fost ministru al Agriculturii.
Jumătate dintre fermele piscicole privatizate în anii 2000-2010 au o situație incertă. Fie sunt abandonate, fie se află în litigii de fond funciar, fie nu au contracte pentru bălți cu ANPA.

*** În România, de 20 de ani boala auto-degradării roade până la dispariţie câte 100 de hectare de heleşteu în fiecare lună.
Într-un stat impasibil, peştele a avut, neşansa unor decizii politice care l-au dus la fund.
„Nu se ajungea în situația asta de degringoladă dacă se înțelegea la momentul anilor '90 că fermele trebuie date specialiştilor. Nu celui care dă mai mult...”, spune Nicolae Dimulescu, preşedintele ANPA.

*** Uitată la coada deciziilor politice, acvacultura ţine, în România, un drum al întâmplării.
În lipsă de subvenţii şi cu fonduri europene în mare parte irosite, se îngroapă încet.
„Este cea mai mare problemă: birocraţie plus altele. (...) Corupţie. Birocraţia, în opinia mea, creionată pentru a creia bazele de corupţie”, spune Valeriu Tabără.

În acest timp, în jocul intereselor de afaceri cu câştig imediat, bălţile se sting cât ai zice peşte.

----- // -----

Realizat:.......................
Dr.biol. Petru Burian
Tg-Mures / 06.oct.2016