Home Forum Cafenea Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene!

De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autoritățile vor să mai construiască una-alta.


Cel mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.)


Este și cazul celui mai vechi oraș din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Așezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.


Se întinde pe 100 de hectare


Situl aflat în Turdaș, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificații, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. „Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii”, a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor.


Sistemul de fortificații descoperit de arheologii sibieni e oglinda celui pe care Nicolae Vlassa îl descoperise incizat pe o tăbliță. Ideea lui Vlassa că pe această tăbliță, locuitorii vechiului oraș au desenat sistemul de fortificații al așezării a fost astfel confirmată. Specialiștii cred că acest sistem de fortificații ocrotea un nucleu care avea, probabil, 100 de hectare. Delimitări existau și în interiorul așezării, mai ales că aceasta s-a extins tot extins din interior spre exterior.

De interes este și arhitectura caselor din acest oraș: „case imense și ca înălțime și anvergură, cu podina suspendată”. Altfel spus, din cauza deselor inundații care afectau perimetrul, oamenii și-au construit case suspendate, pe stâlpi imenși de 6-8 metri. Inundațiile afectau însă pivnițele și vetrele care se găseau la nivelul solului, așa că așezarea era refăcută după calamități ale naturii. S-au descoperit astfel șase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar și un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condițiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.


Scrieri de 7.000 de ani în aceeași zonă


Civilizației Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani).


Este vorba despre celebrele tăblițe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie. Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.


Mircea Chelaru – Pietrele au început să vorbească


„Orașul dacilor de la Turdas” Da! Am fost acolo!


Este extraordinar  ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavațiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Craciun și senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad. Priviți înscrisurile și comparați-le cu cele de la Tărtăria și Oțelești de Iași! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenței noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.


Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am facut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcarii arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identității noastre ancestrale!


Scriu toate acestea pentru a se ști și spre a se acționa! Iată cum, așa cum spunea fondatorul constiinței naționale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Și nu numai de azi sau de ieri.



https://romania-misterioasa.blogspot.com/2015/07/oras-gigantic-vechi-de-7000-de-ani.html?m=1#disqus_thread

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 4 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Moartea regelui

20 decembrie 2020Dada

S-a înțepenit bine în conștiința publică gestul regelui Decebal, prin care acesta, aflat în pericol de a fi capturat de romani, se sinucide.Explicațiile gestului suicidal, prezente și osificate în literatura de specialitate gravitează obsesiv în jurul ideii de sustragere din fața umilinței rezervate căpeteniilor capturate. Legat în lanțuri, plimbat ostentativ pe străzile Romei, lovit, scuipat și batjocorit, regele ar fi sfârșit ca atâția alți dușmani ai Romei sugrumat în vreo celulă întunecată sau executat public, spre satisfacția cetățenilor.

Din foarte probabilul spectacol sinistru ce i-a fost rezervat cu siguranță, temutul dac s-a ales doar cu capul aruncat pe treptele Gemoniei, numite și Treptele Doliului, aflate pe colina Capitolină, probabil sub zidurile închisorii Tullianum. Aici aveau loc execuțiile publice, urmate de expunerea cadavrelor condamnaților până la descompunere totală și de devorarea lor de câinii vagabonzi, iar resturile erau aruncate în râul Tibru. Întreg procesul era destinat punerii în aplicare a pedepselor capitale și umilirii executaților, în general captivi cu statut special.

Faptul că regele a evitat prin suicid, întregul proces binecunoscut de altfel, nu i-a pătat renumele de mare războinic și inamic serios al Imperiului. Dimpotrivă, lumea acelui moment a aflat cu repeziciune atât de victoria romană, cât și de soarta lui Decebal. Nimeni nu l-a hulit, nici nu a fost damnat sau batjocorit ca un laș care s-ar fi sustras mișelește unei pedepse binemeritate.

Din contră, numele regelui a fost purtat de alți și alți oameni, care doreau ca prin numele războinicului să transfere propriilor copii ceva din gloria dacului. Roma s-a umplut de statui de daci, scenele Columnei au arătat romanilor secvențe din cumplitele războaie, într-o manieră pe care propaganda imperială nu o mai folosise vreodată, semn că întreaga poveste marcase semnificativ viața politică și momentul în care se afla Imperiul.

Revenind la Decebal, istoriografia contemporană, îndată ce a redescoperit episodul, l-a înțeles exclusiv cât a dus-o mintea, proiectând în trecut parametri proprii: gest eroic, patriotism, dragoste de țară, glia străbună, dușmanul crunt, evitarea prizonieratului.

Teme prezente de la momentul romantic al scrierilor istorice și până după comunism. Acesta din urmă cantonând gestul regal undeva, în spatele scenei principale, căci nu cadra bine cu reușitele Comandantului Suprem. Asta ca să înțelegem de ce Burebista a fost preferatul regimului, cu toate că și marele rege o sfârșise cam prost, chiar mai discutabil decât Decebal.

Nimeni nu a suflat o vorbă despre mentalitatea elitei din epoca lui Decebal, nimeni nu a ciulit măcar urechea la ce spuneau zeii dacilor sau dacii despre zeii lor. E drept că în realitate, oricum ar fi fost dialogul acesta imaginar, el nu a ajuns până la noi, dacii considerând relația cu divinitățile cam prea intimă pentru a fi hăulită la răspântii.

Și totuși, în ciuda penuriei aparente de borne spirituale ale peisajului dacic, putem să regândim un pic momentul.

Păstrând proporțiile, dar privind lucrurile prin prisma sacrificiului regal, civilizația geto-dacică se întinde, și nu doar istoriografic, între domnia și sinuciderea legendarului Charnabon, care stăpânea peste geți, și domnia și sinuciderea lui Decebal, regele dacilor.În acest registru larg, regele, însă, nu era altceva decât mesagerul pe care altădată tovarășii săi îl aruncau în lănci, cu misiunea de a se înfățișa zeilor. Regele era cel mai bun dintre ai săi. „Izgonit chiar din viață, fără să fi pierdut niciodată nădejdea” de a fi între zeii neamului lui, regele săvârșește singur sacrificiul necesar legăturii sau refacerii acestei conexiuni cu divinitatea. Folosindu-și pumnalul curbat, armă nu doar potrivită demnității sale, ci și profund legată de ideea de sacrificiu, regele se oferă singur și conștient morții, cu un dublu sens.

Aflat în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, conștientizează fractura relațiilor cu palierul superior al existenței și își asumă responsabilitatea situației. Teama de a nu fi prins și umilit, temă aproape cvasigenerală în toposul personajului, devenită un fel de certitudine în peisajul istoriografic modern, este o reducere incorectă a dimensiunilor gestului suicidal, plasat în tradiție doar pentru a putea construi pe el arhetipul eroului. Fără a o respinge cu totul, vorbim până la urmă de o mentalitate războinică, această explicație e prea simplistă și nu ține cont de universul religios în care regele și societatea peste care domnea au trăit și au murit.

Sacrificiul regal nu a oferit doar sustragerea din realitatea nefavorabilă, ci a construit de fapt premisele unei alte realități, evident imaginată ca fiind mai bună. Murind, regele își oferă sieși șansa renașterii într-un context nou, neviciat. Dar pentru asta era nevoie să urce la zei, singura forță care avea atributele necesare rescrierii faptelor și nu putea face asta decât murind într-un anume fel. Într-un fel pentru care, războinic și rege deopotrivă, se pregătise toată viața. Nu avea cum să rateze momentul cel mai important, lăsându-se prins și ucis ca un oarecare.

În fond, în acel univers nu era cunoscută altă cale către cer decât murind onorabil, motiv pentru care nu doar Antichitatea l-a păstrat pe Decebal în memorie ca pe un erou, ci, foarte probabil, chiar și propriul lui popor.

Circulă de ceva vreme versiunea asta diferită a momentului când Decebal, regele dacilor, este ajuns de cavaleria romană care-l urmărea.
Versiunea cimentată în istoriografie este că regele s-a sinucis atunci când s-a văzut fără scăpare. Noua propunere de lectură sugerează că regele a fost prins, după ce reușise să iasă din încercuirea Sarmizegetusei și executat de către comandantul detașamentului de cercetași care-l urmărea.Singurul argument al acestei ipoteze ar fi lectura textului inscripționat pe monumentul funerar al acelui comandant roman, decurionul T. Claudius Maximus.
Textul inscripției:
Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) / [s(e)] v(ivo) f(aciendum) c(uravit) militavit / eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac / tus qu(a)estor equit(um) / singularis legati le / gionis eiusdem vexil / larius equitum item / bello Dacico ob virtu / te(m) donis donatus ab Im / p(eratore) Domitiano factus dupli(carius) / a divo Troiano in ala secu(n)d(a) / Pannoniorum a quo et fac / tus explorator in bello Da / cico et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m) factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius pertulisset ei Ranissto/ ro missus voluntarius ho / nesta missione a Terent[io Scau] / riano consulare [exerci] / tus provinciae nov[ae Mes] / [opotamiae……].
Pentru cei nefamiliarizați cu epigrafia romană este de știut că scrierea pe piatră sau metal complica un pic lucrurile, atât în ce privește redarea literelor care au curbe, dar mai ales era o problemă de spațiu limitat, astfel că se recurgea aproape invariabil la prescurtări, tehnică atât de uzitată încât devenise o normă și o codificare larg acceptată și recunoscută, cu nimic diferită de emoticoanele sau mesajele gen messenger de astăzi (da, nici tehnica asta nu e inventată de modernitate). Acest lucru duce însă uneori la probleme de traducere, căci epigrafistul trebuie să completeze părțile de cuvinte lipsă (puse aici între paranteze), situație agravată de contextul în care a fost redactat documentul. Nu toți fabricanții de plăci funerare erau buni cunoscători de limbă latină sau de scriere (se suspectează chiar că unii „scriau” după dictare sau model).
Erorile de scriere sunt relativ frecvente. Astfel că adesea citirea corectă sau integrală a unui document este de multe ori motiv de dispută între epigrafiști.În cazul de față cea mai bună traducere pare să fie cea oferită de prof. Michael Speidel, recunoscut specialist în istoria militară romană, cel care a descoperit monumentul în depozitele muzeului din Kavala (Grecia):
Tiberius Claudius Maximus, veteran, s-a îngrijit de ridicarea acesteia în timp ce era în viață. El a luptat ca și călăreț în legiunea a VII-a Claudia Pia Fidelis, a fost făcut quaestor equitum, apoi singularis al legatului legiunii aceleiași legiuni, apoi vexillarius al cavaleriștilor din aceeași unitate. A primit recompense de la împăratul Domițian pentru curaj în timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius în Ala II Pannoniorum de către împăratul Traian și a fost făcut explorator și decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic și partic și a fost făcut decurion al aceleiași ale de către el (Traian) deoarece l-a capturat pe Decebalus și i-a dus capul la Ranisstorum. A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul noii provincii.

În text se spune într-adevăr că „l-a capturat pe Decebal și i-a dus capul la Ranisstorum (o localitate dacică neidentificată în teren deocamdată)”. Nu reiese însă nicidecum că decurionul l-ar fi și ucis el pe rege.Să vedem ce spun alte documente.
Columna (scena CXLV) este limpede în acest caz. Regele este căzut, înconjurat de romani, decurionul îi arată semnul clemenței, dar Decebal are pumnalul sica la gât. Evenimentele din Dacia erau bine cunoscute în capitală și propaganda oficială, chiar dacă cu noduri, a trebuit să admită evenimentele așa cum s-au întâmplat.Gestul suicidal mai este ilustrat pe câteva vase ceramice de lux din Gallia și chiar pe o mică figurină de bronz aflată astăzi în custodia Bibliotecii Naţională din Paris.
Iconografia este suplimentată de o informație a lui Dio Cassius care rezumă acest dramatic moment: „când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie și toată țara sunt în mâinile dușmanului, că el însuși este în primejdie să fie făcut prizonier, își curmă zilele”Întreaga documentație demontează fără dubii ipoteza că regele dac ar fost prins viu și executat pe loc, interpretare pornită de la textul stelei funerare a ofițerului roman, unde mesajul era în mod clar distorsionat intenționat de către lapicizi și repusă imprudent în atenție recent.Textul pietrei funerare, așezată pe un mormânt provincial, departe de Roma și deci vizibil doar unui număr mic de oameni, vecini, rude, prieteni etc. este evident unul laudativ la adresa decedatului cavaler roman, subliniind insistent calitățile și succesele militare (vezi suita de avansări și participarea la campaniile militare). Dincolo de informațiile directe, extrase din documentele epocii, sub nici o formă decurionul nu avea calitatea sau poziția de a executa un rege barbar așa de capul lui. Dimpotrivă, prinderea lui Decebal viu ar fi încununat triumful lui Traian, care în nici un caz nu a fost fericit când a aflat că nu-și poate târî adversarul redutabil pe străzile Romei.
Dacă Tiberius C. Maximus l-ar fi executat pe rege din proprie inițiativă, foarte probabil în scurt timp ar fi fost și el în aceeași situație.
Epitaful, în forma lui exactă, este similar ca mesaj cu maneaua aia pe care o cântă vreun agarici cu pedale, după ce bea două-trei beri: Valoarea meaaaaaa, valoareaaaaa meeeea”.
Realitatea este invariabil alta. În ambele cazuri.

https://enciclopediadacica272296202.wordpress.com/2020/12/20/decebal/


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

"Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie."

Vasile Pârvan

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Mormântul princiar getic de la Movila Documaci (secolul al IV-lea î.Hr.)

Data: 30 august 2016George V. Grigore

Pe drumul către Albeşti, la trei kilometric depărtare de Mangalia, în anul 1993, echipa de specialiști a Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia a cercetat un complex funerar de mari dimensiuni format dintr-un mormânt princiar getic şi o construcţie anexă a cărei funcţionalitate nu a fost încă stabilită, ce se aflau acoperite de un tumul funerar. S-a constatat că acest tumul a fost afectat în epoca modernă de excavații pentru obținerea argilei. Mormântul orientat E – V, de formă rectangulară, este format dintr-o cameră funerară de mari dimensiuni (3,56 m. x 3 m. x 3,62 m.), iar accesul în cameră se face printr-un dromos, situat în partea de est a mormântului, cu lungimea de 9,55 m şi lăţimea de 1,61 m („dromos”, în antichitate la greci era „pista specială destinată alergătorilor, la cursele atletice”, dar și „culoar de acces în casele mesopotamiene, cretane şi în mormintele feniciene, greceşti, tracice, getice” etc., sau „alee mărginită de sfincşi la intrarea în templele egiptene”. Simbolul acestui culoar era de „traseu obligatoriu” (nu poți să te ferești de destin; fiecare are culoarul său în viață). Olimpiadele aveau loc din patru în patru ani, tot ca simbol al Tetrapilonului (organizăm noi întrecerile, pentru ca să amânăm astfel „Olimpiada Zeilor”, cei care vor veni peste noi la un moment dat, cu Muntele Olimpus cu tot – Piramida).
Construirea mormântului princiar getic de la Movila Documaci s-a făcut în două faze: în prima fază s-a construit camera funerară şi o parte a dromosului, cu acoperişul în formă de boltă şi tencuială cu mortar, iar în a doua fază a fost construită o prelungire a dromosului, cu acoperiş în două ape. Intrarea în camera funerară se face printr-o uşă ce avea un ancadrament din marmură, cu sculpturi pictate cu motive geometrice, iar în camera funerară se poate observa o frescă policromă. Pe pereții mormântului au fost realizate sgrafitto-uri cu reprezentări antropomorfe, zoomorfe, precum și pentragrame și reprezentări de nave (arca salvării). Aceste sgrafitto-uri își găsesc analogii la monumentele rupestre de la Basarabi, cariera de la Aliman, complexul de la Dumbrăveni și Olteni și la monumentele medievale timpurii din Bulgaria. Concluzia este că aceste desene au fost realizate de populația care a folosit acest mormânt pentru locuire în secolele X-XII. Mormântul, estimat a fi din perioada elenistică (secolul al IV-lea î.Hr.),  a fost profanat în antichitate de două ori, prima data la începutul secolului al II-lea când s-a pătruns din partea de nord, spărgându-se o blochetă din peretele dromosului. Datarea acestei prime profanări s-a făcut cu ceramica fragmentată descoperită, din care se remarcă un opaiț. A doua profanare s-a produs în secolul al IV-lea, când s-a degajat intrarea principală a dromosului. Atât dromosul cât și camera funerară au fost umplute cu un strat de pământ gros de 0,65 m, iar din blocurile de piatră degajate s-a practicat o nouă intrare mult mai mică, lată de 0,55 m și înaltă de 1,30 m.
Întregul complex a fost locuit, dovadă fiind marea cantitate de ceramică fragmentară reprezentând amfore și vase mai mici de uz comun. Cu excepția unui „zgrafitto” păstrat incomplet și care poate fi considerat o „chrisma”, în rest nu avem alte semne creștine într-o perioadă când în necropola romano-bizantină întâlnim nu numai semnul crucii, dar și invocații cu caracter creștin. Acest fapt ne face să credem că mormântul a fost locuit de un grup de oameni certați cu legea, care transformaseră acest loc în ascunzătoare. În urma celor două profanări a mai rămas din inventarul inițial al mormântului getic un inel de aur cu chaton reprezentând o broască țestoasă (simbol al lui T, care se mișcă rar; țestoasa ca suport al elefantului, semn al celor patru colțuri ale Lumii, al Tetrapilonului) și două vârfuri de săgeți din bronz. Ca o legătură peste timp și granițe, un inel asemănător a fost descoperit în Bulgaria, la geții sudici, în mormântul tumular adăpostit de Movila Sineva, din Valea regilor traci (geți), dovedind o aceeași simbolistică, un același mesaj.
Analiza stratigrafiei movilei de la Documaci și a profilului dintre cele două monumente amintite dovedesc faptul că monumentul rectangular este posterior construcției mormântului cu dromos. Complexul funerar a mai evidențiat existența unor ziduri din blochete de calcar legate cu pământ (ringuri) ce aveau rol de protecție, dar și rol ritualic (Zaua ce ne leagă de pământ, Inelul, Cercul), și înmormântări secundare de epocă romano-bizantină. Mormântul princiar getic se află la ieşire din Mangalia şi poate fi vizitat, dar excursiile care se pot face sunt programate de către reprezentanţii muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia.

https://ziarulnatiunea.ro/2016/08/30/mormantul-princiar-getic-de-la-movila-documaci-secolul-al-iv-lea-i-hr/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

"În toamna anului trecut am realizat o săpătură arheologică într-o mică fortificație specifică bronzului timpuriu, care îmi fusese semnalată de puțin timp. Am avut bucuria să descoperim acolo vestigii arheologice interesante, care atestă prezența unei mici comunități umane, al cărei rol era, cel mai probabil, acela de a supraveghea/controla o cale de comunicație reprezentată de râul Neamț.
Până în prezent, la răsărit de Carpați sunt cunoscute foarte puține fortificații specifice bronzului timpuriu."

Vasile Diaconu, arheolog.


fiber_newStiri

Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie-2 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie-2 iunie inclusiv ... [...]

fiber_newStiri

Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2020, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile la adresa... [...]