Home Forum Cafenea Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Când a trăit ZALMOXIS? Istoricul Dan Oltean spune că a rezolvat enigma…

Posted on 5 iulie 2017 by Daniel Roxin in Dezvăluiri, Enigme si mistere, Istorie, Spiritual, Știați că // 3 Comments


Articol publicat în revista ISTORIE INEDITĂ (Revista este disponibilă AICI):

Despre perioada în care a trăit Zalmoxis, informații foarte prețioase și indirecte ne oferă părintele istoriei Herodot. Acesta precizează că geții au opus rezistență în fața armatei persane de 700 000 de ostași, fiind călăuziți de principii morale, militare și religioase insuflate de Zalmoxis. Expediția lui Darius prin ținuturile dobrogene este plasată de cei mai mulți istorici în anul 514 î.e.n. În acel an, Zalmoxis nu se mai afla în viață fiindcă Herodot nu îl menționează ca pe un actant direct în lupta antipersană.

Așadar, Zalmoxis a trăit înaintea atacului persan, în timpul secolului al VII-lea sau la începutul secolului al VI-lea î.e.n. Călătoria lui Herodot pe urmele armatelor persane din Europa de Est a fost efectuată la jumătatea secolului al V-lea î.e.n.

După mai bine de un secol de la derularea expediției persane și după circa 150 de ani de la dispariția fizică a lui Zalmoxis, Herodot culege de la „grecii care locuiesc în Hellespont și în Pont” („Istorii”, 4, 95) informații dintre cele mai contradictorii despre conducătorul geților. Grecii din coloniile pontice auziseră de Zalmoxis, dar credeau că „ar fi trăit în robie ca sclav al lui Pitagora” (Idem). O asemenea părere este falsă pentru că Pitagora a trăit pe vremea campaniei lui Darius, între anii 571 – 496 î.e.n. Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani și evident nu au avut cum să se întâlnească pe pământ.

Pentru a nu fi ridiculizat de cititorii săi din Grecia continentală, Herodot se delimitează de această istorisire pontică și afirmă cu tărie: „Socot că acest Zalmoxis a trăit înainte de Pitagora”. (Idem, 4, 96) Totuși, confuzia voită a lui Herodot în ce privește contemporaneitatea lui Zalmoxis și Pitagora, dar mai ales presupusa sclavie a prințului get au fost considerate de cei mai mulți plagiatori greci ca dovezi de patriotism și au fost preluate integral.

Geniul lui Platon l-a împiedicat pe acesta să se preteze la astfel de concluzii patriotice. Platon este singurul grec care nu-l menționează pe Zalmoxis ca discipol al lui Pitagora, ci dimpotrivă arată influențe cu totul opuse.

Herodot știa însă foarte bine că Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani pentru simplul motiv că atât el, cât și marele filosof grec s-au retras din fața perșilor către aceleași cetăți italice primitoare. Pitagora a venit la Crotona pentru a pune bazele școlii sale filosofice undeva în jurul anului 520 î.e.n., iar părintele istoriei s-a stabilit la Turioi (noul Sybaris) în 422 î.e.n. Zalmoxis a trăit cu mult înainte de retragerea lui Pitagora în sudul Italiei, fiindcă nicio sursă antică nu îl amintește pe regele get în contextul luptelor împotriva perșilor.

Zalmoxis a întemeiat regatul getic pe parcursul secolului al VII-lea î.e.n., când Imperiul Asirian era în criză și când dușmanii săi nordici și estici îi aplicau loviturile fatale. În această acalmie istorică ce a cuprins estul Europei s-a produs și expansiunea grecească pe coastele Mediteranei, dar și pe țărmurile Mării Negre. Fondarea de către Zalmoxis a regatului getic lângă gurile Dunării în secolul al VII-lea a întrunit condiții geopolitice similare cu cele ale regatului burebistian din secolul I î.e.n. Burebista a izbutit să alcătuiască marele său regat dacic doar după ce în est armatele lui Mithridades au fost zdrobite de romani, doar după ce Marius și Sula şi apoi Pompei și Caesar au purtat pe teritoriul italic războaie crâncene, în care au murit sute de mii de cetățeni și doar după ce în vest puterea celților a fost măcinată de invazia triburilor cimbrilor și teutonilor.

Zalmoxis nu a fost contemporanul lui Pitagora, ci al filosofilor din secolul al VII-lea, Thales din Milet (cca 624 ‒ 546 î.e.n.) și Anaximandru (cca 610 ‒ 546 î.e.n.). Conform ultimelor deducții istorice, putem considera că Zalmoxis a putut viețui între anii 670 ‒ 600 î.e.n. sau cel mai târziu între anii 660 ‒ 590 î.e.n. Regele și daimonul get a trăit cu o generație înaintea lui Pitagora.

În mod surprinzător, numele lui Zalmoxis (sub formula Zamolxio) apare în asociere cu cel al lui Pitagora și pe plăcile de plumb (inițial de aur) despre care se presupune că ar fi fost găsite la Sinaia. Dan Romalo a decriptat textul care apare pe placa de plumb nr. 2 ținând cont de opinia grecilor din Pont, conform căreia Zalmoxis și Pitagora ar fi fost contemporani și nu de cea a lui Herodot, după care Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Totuși, în opinia autorului, interpretarea textului este doar ipotetică. Dacă textul plăcii nr. 2 este foarte greu de tradus, iar lingviștii și istoricii plătiți de statul român sunt incapabili să îl decripteze, mult mai ușor de interpretat sunt basoreliefurile celor două personaje prezente pe respectiva placă. Chipul lui Pitagora apare în partea stângă a plăcii, iar cel al lui Zalmoxis în dreapta. Pitagora avea plete și barbă până la gât, iar pe cap purta o cunună de frunze. Zalmoxis are în aparență o înfățișare neobișnuită. O parte din părul bogat al regelui îi acoperă tâmplele, iar cea mai mare parte din podoaba capilară este strânsă în vârful capului. O șuviță lungă îi cade pe frunte. Acest tip de coafură era specifică tracilor din vremea lui Homer, fiind denumită de acesta cu termenul grec de akrokomoi (care își ridică părul în vârful capului ‒ „Iliada”, 4, 553).

Așadar, observăm că Zalmoxis nu purta pileus, ca și regii daci din epoca Burebista-Decebalus, dar își lega părul în formă de pileus. Ducând raționamentul mai departe, nu este exclus ca Zalmoxis să facă parte din clasa akrokomoi-lor, tot așa cum regii Burebista, Deceneus și Decebalus făceau parte din clasa pileati-lor.

Homer, care a trăit în prima parte a secolului al VIII-lea î.e.n., cunoștea bine acest tip de coafură a tracilor. Purtarea de către regele get a unei astfel de podoabe capilare, ca și faptul că Homer a observat-o la tracii din secolul al VIII-lea confirmă parțial plasarea lui Zalmoxis în secolul următor.

Pentru secolele al VI-lea și al V-lea î.e.n și cu atât mai puțin pentru secolele următoare nu avem nicio altă descriere a unui akrokomoi și nici reprezentări figurative. Departe de a se lămuri relațiile dintre Zalmoxis și Pitagora sau dintre şcolile lor de gândire, placa de plumb nr. 2 aduce informații nesperate despre cel care a realizat-o. Acesta nu a fost un falsificator modern, așa cum presupun unii istorici actuali care sunt angajați ai statului român şi care își scriu opera pe bloguri, fiindcă este greu de crezut că el cunoștea obscurul fragment din opera lui Homer. Pe de altă parte, presupusul falsificator nu avea de unde să se inspire de vreme ce nu există alte reprezentări ale akrokomoi-lor.

Dan Oltean, extras din cartea „Religia dacilor”

http://www.cunoastelumea.ro/cand-a-trait-zalmoxis-istoricul-dan-oltean-spune-ca-a-rezolvat-enigma/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 zile
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă

Posted on 13 mai 2019 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments


Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Una dintre întrebările rămase fără răspuns pornește de la faptul că romanilor le-a trebuit doar 20% din teritoriul dacic. De ce nu le-a trebuit tot acest teritoriu, cum ar fi fost normal să procedeze și au ales doar o mică parte din acest teritoriu? Răspunsul este simplu, dar evitat de istoricii români, care sânt la fel de vinovați de dezastrul creat în istoriografia românească precum sânt lingviștii care se fac vinovați de dezastrul din lingvistica istorică românească.

Răspunsul la acest mister rămas ”neelucidat” este acela că împăratul Traian a hotărât să cucerească Dacia într-un moment de mare criză financiară a imperiului roman, sperând că aurul dacic va scoate Roma din criză, ceea ce s-a și întâmplat.

După cucerirea Daciei, romanii au adus cu ei cantități fabuloase de aur și argint, așa cum consemnează autorii romani ai vremii. Au sărbătorit la Roma timp de 123 de zile, iar cetățenii romani au fost scutiți de taxe pe un an întreg. Unde s-a mai întâmplat un astfel de jaf în istoria acestei planete?

Răspunsul este nicicând și niciunde! Prin urmare, romanii au ocupat doar acea parte din Dacia unde se aflau minele de aur și de sare, restul nu i-a interesat întrucât era un teritoriu prea mare ca să poată fi apărat de invadatorii care pândeau de mult la marginile imperiului, imperiu care până atunci fusese indirect apărat de daci, apărându-se ei înșiși de tot soiul de invadatori. Ba mai mult, acum și dacii liberi au devenit dușmani de moarte ai Romei (cf. DELR, Argument).

Xenopol este de părere că cucerirea Daciei de către romani a fost o greșeală politică și, prin urmare, poporul român s-a născut dintr-o greșeală politică. Sântem de acord cu prima parte a aserțiunii lui Xenopol, dar nu și cu concluzia acestei afirmații, întrucât poporul dac nu s-a romanizat, așa cum o dovedește chiar limba română.

O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi. De fapt, cum puteau dacii să se romanizeze în doar 165 de ani, mai ales că majoritatea covârșitoare a dacilor a rămas în afara provinciei romane Dacia? Ca să nu mai vorbim de faptul că vorbitorii de latină se aflau doar la orașe, restul proviniciei fiind locuită doar de dacii băștinași.

Orice teorie care încearcă să ne spună că restul dacilor s-au romanizat prin păstori sau alte bazaconii de acest fel este de-a dreptul ridicolă și dovedește neputința și reaua credință a mediului academic românesc în a susține falsa teorie a romanizării care azi a devenit de-a dreptul antiromânească. Să nu mai vorbim că odată cu administrația romană au fost retrași din Dacia toți cetățenii romani vorbitori de latină, de teamă că ar putea cădea în mâinile barbarilor, fapt exprimat de istoricii romani ai vremii. Cei care vor fi rămas în Dacia au fost asimilați de masa mare de vorbitori de limbă daco-getă.

În elaborarea Dicționarului Etimologic al Limbii Române (DELR), am putut constata că cel mult 13% din lexicul limbii române poate fi asociat cu latina sau cu alte limbii romanice. Prin urmare, 87% din lexicul limbii române nu poate fi considerat de origine latină oricâtă bunăvoință am avea, dar nimănui nu-i pasă de acest ‘detaliu’ incomod și de aceea este trecut cu vederea chiar și după apariția DELR.

Dintre aceste 87 de procente, 6% sânt de origine onomatopeică, un procentaj destul de mare comparativ cu alte limbi, circa 14% sânt împrumuturi dintre care împrumuturile slave dețin cel mai mare procentaj, 5% rămân cu origine necunoscută. Nu intrăm în detalii, întrucât ele au fost discutate în mai multe rânduri (cf. DELR, Argument).

În fine 62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă. La aceste 62% se pot adăuga și cele de origine onomatopeică, precum și o mare parte din cele 13% care pot fi asociate cu latina, întrucât am demonstrat că marea majoritate a acestor elemente lexicale au cognați nu numai în latină, ci și în multe alte limbi indo-europene, derivarea lor din indo-europeană fiind demonstrată de mine în foarte multe cazuri în DELR.

În realitate, nu există în româna de azi decât cel mult circa 180-200 de cuvinte de origine latină care s-au păstrat și au ajuns până la noi. Aici se includ în primul rând acele cuvinte care au intrat în limbă odată cu creștinismul, precum și cuvinte aparținând altor domenii de activitate, nu multe la număr.

Nu trebuie ignorat nici faptul că cercetători ai zilelor noastre au descifrat, cel puțin partial, textele de pe tăblițele de la Sinaia, dezvăluind o limbă care seamănă mult cu româna de azi, dar într-o anumită măsură și cu latina, probând ce cred „daco-manii” dintotdeauna, anume că limba traco-dacă este mama reală a limbii române, latina fiind doar o soră a limbii traco-dace, ambele provenind din proto-iliro-tracă.

Se știe, de asemenea, că strămoșii latino-faliscilor au migrat de pe cursul mijlociu al Dunării (Pannonia de mai târziu), pe la 1500 î. Ch. (cf. DELR, Argument), revenind în Dacia peste circa 1500-1600 de ani. La acea vreme limbile erau probabil doar parțial reciproc inteligibile. Deducem asta din spusele lui Ovidiu, care afirmă că geții de la Tomis râdeau de se prăpădeau când auzeau vorbindu-se latină.

Cu alte cuvinte, dacii percepeau în latină o limbă similară cu a lor, dar mult „coruptă”. Același lucru fac românii de azi când aud vorbindu-se macedo-româna sau graiul unor moldoveni de peste Prut, mai puțin influențat de limba literară. Daco-româna și macedo-româna sânt azi doar parțial reciproc inteligibile.

Ne alăturăm celor care cred în autenticitatea tăblițelor de la Sinaia și respingem acele ipoteze care încearcă să arate că aceste tăblițe ar fi falsuri. Argumente sânt multe în favoarea autenticității acestora. Ne rezumăm doar la a arăta că este practic imposibil ca cineva (Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Nicolae Densușianu) să poată crea astfel de falsuri, fiind nevoie de timp și de multă manoperă, ca să nu mai vorbim de crearea unei limbi, fie ea cât de falsă.

În plus, miza ar fi fost absolut insignifiantă, mai ales că presupusul autor nici nu a încercat să le facă cunoscute. Pe de altă parte, este dureros faptul că din crasa neglijență a celor de la Institutul de Istorie, câteva sute dintre aceste plăcuțe dispăruseră deja când Dan Romalo a fost sfătuit să facă fotocopii după ele.

În Argument-ul la DELR, am arătat că popoarele italice au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din cel celtic, bazându-mă pe argumente de ordin lingvistic dar și pe mărturiile unor autori antici. Tot aici am arătat că limbile celtice erau îndeaproape înrudite cu traco-ilira, toate evoluând din ramura indo-europeană din Europa cu cei mai mulți vorbitori, pe care o putem denumi cu termenul generic de pelasgă.

Menționăm, de asemenea, că limbile italice aparțin triburilor care au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din spațiul celtic, la diverse momente istorice. Prin urmare, ipoteza că limbile italice ar proveni dintr-o proto-italică se dovedește a fi total greșită, în ciuda acelora care încă mai cred că ar fi existat o limbă proto-italică.

Deși de-a lungul timpului limba română a suferit diverse influențe, aceasta rămâne o limbă conservatoare, păstrând elemente lexicale indo-europene care nu se mai găsesc în multe din limbile aparținând acestei familii de limbi.

Mergând mai departe, așa cum am arătat în Rădăcini nostratice în limba română (de aici RNLR), din cele 601 rădăcini nostratice reconstituite de A. Bomhard & J. Kerns (1994), 216 se regăsesc în limba română actuală, prin urmare mai mult de o treime, aproape fiecare din ele având doi-trei sau mai mulți derivați în română. Ulterior, Bomhard a extins mult cercetările sale, identificând un număr mult mai mare de rădăcini nostratice din care, la rândul lor, multe s-au păstrat în română. Desigur, o nouă ediție a RNLR se impune cu necesitate.

În concluzie, în lingvistica istorică românească este necesară o nouă abordare a originii limbii române, întrucât teoria originii latine se dovedește lipsită de sens. Această nouă abordare nu poate avea loc dacă mediul academic românesc refuză să vadă argumentele științifice evidente și nu acceptă un dialog onest cu autorul acestor rânduri, lăsând la o parte atât prejudecățile domniilor lor, cât și pe acei amatori care nu pot fi luați în serios.

(Articol extras din cartea lui Mihai Vinereanu„Adevăruri incomode despre limba română” apărută la Editura Uranus, București, 2018 – fragment)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

http://www.cunoastelumea.ro/62-din-lexicul-limbii-romane-este-de-origine-traco-daca/



fiber_newStiri

Incepand cu data de 08.05.2019 va deveni functional sistemul online de emitere a permiselor de pescuit recreativ pentru Marea Neagra si pentru fluviul Dunarea cu bratele sale si habitatele piscicole naturale necontractate de asociatiile de pescari recreativi. [...]

fiber_newInfo

Se instituie masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice vii in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, in perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu exceptiile prevazute in prezentul ordin. [...]