Logo Pescuit pescar fish fishing crap  rapitor
Contul meu Forum Chat Retea
Vizitatori online: 153
25-06-2017

Fishing fish crap pescuit sportiv pescari peste rapitor

The Black bass


Dr. biol. Petru Burian / 15.11.2010

Introducere

           Urmare a interesului manifestat fata de Bibanul american (Micropterus salmoides), iata „o vorbire” informativa, bazata pe traducerea unor articole stiintifice dedicate acestei specii.
           Trebuie mentionat, din start, ca denumirii generice Black bass, îi corespund un numar de specii dulcicole, apartinatoare ordinului Perciformes, familia Centrarchidae, genul Micropterus. Arealul de origine a genului este America de Nord, unde are o larga raspandire: de la nord-estul Muntilor Stancosi, bazinul Golfului Hudson din Canada si pana la nord-estul Mexicului.
Genul Micropterus cuprinde numeroase specii, dintre care cele mai importante sunt:

  • Shoal bass (Micropterus cataractae)
  • Redeye bass (Micropterus coosae)
  • Guadalupe bass (Micropterus treculii)
  • Suwannee bass (Micropterus notius)
  • Spotted bass (Micropterus punctulatus)
  • Largemouth bass (Micropterus salmoides)
  • Smallmouth bass (Micropterus dolomieu)

Speciile Largemouth bass (Micropterus salmoides) si Smallmouth bass (Micropterus dolomieu) au fost intens aclimatizate in diferite regiuni ale globului fiind considerate, la ora actuala, ca specii cosmopolite.

Scurt istoric:
           Urmarindu-se predominant interese economice, pe la mijlocul si sfarsitul secolului al XIX-lea, la nivel European ia amploare „moda aclimatizarilor”. Un rol major l-au avut asa-zisele „societati de aclimatizare” care au facilitat sau initiat introducerea unor noi specii animale sau vegetale, precum: „Société Impériale Zoologique d’Acclimatation” (fondata în 1855 in Franta); „The Society for Acclimatisation of Animals, Birds, Fishes, Insects and Vegetables” (fondata în 1860 in Anglia). În Germania, Max von dem Borne (1826-1894) a fost pionierul importurilor de pesti, incepute in 1882 cu o serie de specii nord-americane (pastravul curcubeu, fantanelul, somnul pitic, bibanul soare). In anul 1883 importa specia Bigmouth bass (Micropterus salmoides). Din primul transport, pana in anul 1885 au supravietuit doar 10 exemplare. Prin atenta inmultire a cestora s-a obtinut acel nucleu reproductiv, care a stat la baza actualelor populatii, relativ frecvente in Spania, sudul Frantei si Anglia, dar difuze in restul Europei.
           In Ungaria, aclimatizarea speciei Micropterus salmoides a fost initiata, cam in aceasi perioada, in zone din nordul si sud-vestul tarii. In anul 1909 specia scapa in lacul Balaton, iar dupa cativa ani, in Dunare si Drava (Vutskits 1913). De atunci incoace, specia a fost introdusa in numeroase ecosisteme acvatice, in special din ratiuni legate de pescuitul sportiv, dar cu succes redus. Desi specia este raspandita in aproape toata tara, populatii stabile, bazate exclusiv pe sporul natural si continue in timp, sunt cunoscute doar in lacurile cu apa de racire a unor termocentrale, in cateva lacuri naturale, lacuri artificiale (foste balastiere), balti, „bratele moarte” ale unor rauri si in sistemul de canale din zona Kiskunság.
           Pornind de la apetitul unor pescari sportivi de a introduce aceasta specie si in tara noastra, in cele de mai jos voi prezenta situatia ei, in arealul geografic natural cel mai apropiat noua, respectiv in Ungaria. 
           Intrucat specia Bigmouth bass (Micropterus salmoides) nu are la noi un nume popular consacrat, din ratiuni practice voi folosi denumirea de Biban american, desi traducerea exacta ar fi Biban cu gura mare.

 

 

Bibanul american

 (Micropterus salmoides, Lacepède, 1802) 
eng. Largemouth black bass; fr. L'Achigan à grande bouche; mag. Fekete sügér; Pisztrángsügér.

Descriere:
Capul este relativ mare, iar corpul destul de inalt. Gura este foarte mare (de tip rapitor), cu orientare oblic-ascendenta, capatul maxilarului depasind marginea posterioara a  ochiului.
Solzii sunt marunti si rezistenti la desprindere, acoperind partial capul si operculele. In lungul liniei laterale numarul solzilor variaza intre 57 si 68. Deasupra liniei laterale sunt 7-8 siruri de solzi, iar sub aceasta 17-20. Inotatoarea dorsala este dubla si de culoare cenusie, in timp ce celelalte inotatoare sunt de culoare galbuie. Cele doua dorsale, dintre care cea posterioara este mai inalta, sunt unite printr-o membrana joasa.
Spatele este de culoare inchisa, verde-maronie. Partile laterale ale corpului au de regula culoare verde-maslinie cu reflexii aurii, dar prezinta o larga varietate coloristica in functie de caracteristicile mediului de viata. Zona abdominala este alb-galbuie. Pentru juvenili este caracteristica existenta unei dungi laterale, cu forma neregulata, alcatuita din pete negre; aceasta dunga laterala dispare treptat, odata cu inaintarea in varsta.
De remarcat ca ihtiologii americani diferentiaza, pt. aceasta specie, doua subspecii zonale: in regiunea nordica (M. salmoides salmoides), iar in regiunea Floridei (M. salmoides floridanus).
 

Biologia speciei, in conditiile eco-climatice ale Ungariei:
           Arealul tipic speciei, este reprezentat prin balti nu prea adanci sau ape lin curgatoare, caracterizate printr-o incalzirea diurna accentuata a apei. Juvenilii si adultii, in perioada reproducerii, prefera apele cu vegetatie submersa abundenta. In restul anului, din p.d.v. al prezentei sau absentei vegetatiei submerse in habitat, adultii nu manifesta o preferinta speciala.
           Bibanul american prezinta o larga toleranta la temperaturi ridicate ale apei, nefiind afectat, in mod vizibil, nici de temperaturi mai mari de 30 gr.C. Are o mare rezistenta si la deficitul de oxigen, in conditii experimentale rezistand si la valori de 1,5 mg/l oxigen dizolvat. 

Reproducerea:
           Maturitatea sexula intervine la varsta de 3 ani. Perioada de reproducere (in Ungaria; n.a.) coincide, de regula, cu luna mai. Indata ce temparatura apei ajunge la 16 gr.C, femela cauta zonele putin adanci (30-130 cm), bine adapostite, cu substrat tare si vegetatie abundenta, unde incepe construirea cuibului. Cuibul este o groapa, sapata in substrat, cu diametrul de aprox. 60-90 cm si dancimea de aprox. 20 cm. In timpul construirii cuibului, masculul indeparteaza doar particulele de sol, lasand in cuib radacinile, plantele si resturile vegetale tari, protejand totodata cuibul fata de orice intrus. Ca si ruda sa apropiata Bibanul soare (Lepomis gibbosus) si Bibanul american se reproduce in colonii, in care cuiburile sunt apropiate intre ele.        
           La temperaturi ale apei de 18-20 gr.C, se declanseaza comportamentul nuptial. Femela depune icrele in mai multe etape si in mai multe cuiburi, de aici rezultand un numar diferit de icre/cuib. Functie de marimea corporala, o femela poate depune intre 1.000 si 10.000 icre. Atat in cazul masculilor cat si in cazul femelelor, s-a constatat si posibilitatea unei a doua perioade de reproducere, in cadrul aceluias sezon. Acest comportament apare, de regula, in situatiile in care prima perioada de reproducere este urmata de racirea brusca, respectiv incalzirea accelerata, a apei.
           Icrele, de culoare galbena, puternic lipicioase si diametrul de 1,4-1,8 mm, necesita 2-3 zile pt. eclozare. Desii masculul pazeste cu strasnicie icrele fecundate, de regula numarul alevinilor este redus. Explicatia fenomenului consta in faptul ca icrele Bibanului american sunt extrem de sensibile fata de actiunea mecanica a valurilor si fluctuatiile de temperatura ale apei. Din p.d.v al succesului reproductiv, in conditiile eco-climatice ale regiunii central europene (Ungaria; n.a.), cele mai frecvente si daunatoare sunt variatiile bruste ale temperaturii apei. Aceasta caracteristica eco-climatica a zonei, este mult atenuata in cazul lacurilor sau baltilor continand apa de racire, provenita de la termocentrale. Astfel se explica si faptul ca in astfel de habitate s-a constatat cea mai mare stabilitate in timp, a majoritatii populatiilor aclimatizate.
           Conform cercetarilor lui Laurence (1969), intr-o apa cu temperatura de 20 gr.C, de la momentul fecundarii icrelor, se succed urmatoarele intervale de dezvoltare larvara: dupa 192 ore – aparitia gurii; dupa 240 ore – alevii inoata liber; dupa 312 ore – sacul vitelin este total absorbit.

Hranirea:
           Alevinii trec la hranirea independenta, la dimensiunea de aprox. 6 mm, constituind carduri protejate de masculul adult. Cardurile de alevini isi cauta hrana in zona in care a avut loc depunerea pontei, rezultand astfel mari aglomerari de alevini, cu toate consecintele negative ce deriva din aceasta situatie. Pentru sustinerea necesarului de hrana al alevinilor, caracterizati printr-un apetit accentuat, este necesara o mare abundenta a planctonului. Canibalismul intraspecific, o alta caracteristica a speciei, apare de timpuriu, contribuind serios la diminuarea efectivelor. Trecerea de la alimentatia planctonofaga la cea mixta, intervine la stadiul de dezvoltare de 25-40 mm, cand in hrana puietului incep sa devina dominante larvele de insecte. Comportamentul rapitor, respectiv consumul altor specii de pesti, intervine la atingerea dimensiunii de aprox. 50 mm.
           Adultii, grupati in mici carduri cu 5-6 indivizi, isi cauta hrana la suprafata apei (dimineata si seara) si in zonele adanci si pe substrat in restul zilei. Bibanul american se acomodeaza foarte bine la caracteristicile trofice ale habitatului, hrana dominanta fiind fie fauna de nevertebrate, fie alevinii si puietul altor specii de pesti. Consuma preferential si broaste, mormoloci sau crustacee mai mari. Molnár & Tölg (1962) au studiat digestia Bibanului american, folosid tehnica radioscopica. In cadrul experimentelor, loturi de indivizi de 250-270 mm au fost hraniti cu obleti si tinuti in conditii in care temperatura apei era de 5, 10, 15, 20 si 25 gr.C. Verificand timpul de golire al stomacului, s-au constatat, in functie de temperatura apei, urmatoarele intervale: 110, 50, 37, 24 si 19 ore; rezulta in mod clar ca intensitatea digestiei este direct proportionala cu temperatura mediului ambiant.
           Ritmul de crestere in conditiile unor ape naturale nu a fost studiat, dar in baza unor date orientative (1977) au fost estimate urmatoarele valori: 10-15 cm/primul an; 25-32 cm /2 ani; 28-40 cm /4 ani si 38-50 cm/5 ani. Datorita conditiilor eco-climatice diferite, comparatiile cu datele din arealul de origine, a speciei, nu sunt elocvente. Se stie insa ca in zona central europeana greutatea maxima variaza intre 2-3 kg, recordul Ungariei este de 3,7 kg (2001), in timp ce in SUA sunt cunoscute si exemplare de 10 kg. Femelele sunt, de obicei, mai mari decat masculii.

Valorificare speciei, in conditiile eco-climatice ale Europei:
           In Ungaria, nesiguranta sporului natural si distributia difuza a habitatelor cu populatie +/- constanta face ca frecventa capturilor, in apele naturale, sa fie redusa si total ocazionala. Avand in vedere adaptabilitatea trofica a speciei, rezistenta la deficitul de oxigen si valoarea gastronomica ridicata a carnii, s-a incercat cresterea Bibanului american in ferme piscicole multi-specifice. Desi cresterea lui s-a dovedit a fi mai putin dificila decat a Salaului, totusi in anii ’80 specia a disparut practic, din toate fermele experimentale. Introducand reproducatori de Biban american in fermele ciprinicole a rezultat ca, nici in aceste conditii, acestia nu reusesc asigurarea unui spor natural corespunzator unei exploatari planificate. Rezulta astfel ca in mod similar fermelor salmonicole si in cazul unor ferme cu Biban american, reproducerea artificiala si popularea cu alevini, este o conditie de baza pt. o exploatare comerciala sustenabila.
           In Europa, doar in Spania, Bibanul american a devenit o specie importanta din p.d.v. al pescuitului sportiv, dar si aici mentinerea efectivelor populationale necesita reproducerea artificiala si repopularea constanta a speciei in habitatele naturale.

Despre aclimatizarea speciilor piscicole – consideratii generale:
           In diferitele regiuni ale Europei postbelice, din ratiuni predominant economice, dar si recreativ-sportive, a reinceput „moda” aclimatizarii unor specii piscicole alohtone. Conform datelor FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations) dinamica in timp a „fenomenului” a atins apogeul in perioada 1950-1985, fiind cunoscute urmatoarele date:

  • 1950 - 1959 => 166 introduceri; 1960 - 69 => 200; 1970 - 79 => 175; 1980 - 85 => 62.

In baza acelorasi date, din p.d.v. ecologic, consecintele acestor aclimatizari au fost urmatoarele (procent/total cazuri):

  • Negative - 48,9%; Benefice - 29,7%; Necunoscute - 21,3%

Odata cu aparitia „efectelor”, intelegerea consecintelor in timp, intensificareaa cercetarilor axate pe protectia biodiversitatii ecosistemelor naturale si generalizarea conceptului de dezvoltare sustenabila, aceasta practica a intrat in declin, fiind totodata strict reglementata prin norme UE si legi nationale. Mai mult, la ora actuala se cunoaste faptul ca din totalul speciilor alohtone de pesti, introduse in diverse ecosisteme naturale, putine vor fi cele care vor reusi o integrare stabila in noile habitate (Williamson & Fitter 1996). Datele acumulate in timp arata ca cele mai mari sanse de aclimatizare a unei specii alohtone, se inregistreaza in situatiile in care respectiva specie este introdusa in ecosisteme grav dezechilibrate din p.d.v. ecologic.

Aclimatizarea Bibanului american (Micropterus salmoides) in apele naturale ale Romaniei:
A. -- Revenind la Bibanul american si rezultatele aclimatizarii sale in Europa, in baza criteriilor economice, recreativ-sportive dar si ecologice, FAO include aceasta specie in categoria celor „cu utilitate controversata” !!!
B. -- Din datele disponibile, in bibliografia romaneasca si nu numai, la ora actuala nu exista dovezi certe care sa confirme prezenta Bibanului american in apele naturale ale Romaniei.
C. – Avand in vedere pct.B., celor care considera ca „prezenta Bibanului american ar fi benefica si ar merita incercata aclimatizarea lui” recomand spre analiza urmatoarele:
1. -- nici dupa 110 de ani de la primele incercari de aclimatizare (inclusiv in ferme specializate), specia nu a devenit economic exploatabila, sau o componenta ubicvista (frecventa si constanta) in ecosistemele naturale din Ungaria.
2. -- in UE, introducerea sau aclimatizarea oricarei specii alohtone, in habitate controlate (ferme, crescatorii, baze de agrement, etc,) sau in ecosisteme naturale, este strict reglementata printr-o serie de acte normative. De exemplu:

  • Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului, din 11 iunie 2007 - privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice si a speciilor absente la nivel local.
  • Regulamentul (CE) nr. 506/2008 al Comisiei, din 6 iunie 2008 - de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice si a speciilor absente la nivel local.

3. -- in Romania echivalentul normelor UE, mai sus mentionate, este Legea 149/36 RO /Jurnalul Oficial al Uniunii Europene/7.6.2008.
4. -- orice persoana fizica sau juridica care doreste introducerea unei specii alohtone (specie exotica sau absenta la nivel local) intr-un ecosism acvatic controlat (ferma de crestere, ferma de reproducere, baza de agrement, etc.) sau ecosistem natural (lacuri, balti, cursuri de apa, etc.) trebuie sa parcurga toate etapele, de avizare si aprobare, prevazute de legislatia nationala aferenta. In cazul absentei unor prevederi in legislatia nationala, se aplica prevederile normelor UE.
5. -- fara a intra in detalii legislative, nerespectarea procedurilor legale, in cazul constatarii faptei, sau a consecintelor, persoana (fizica sau juridica) va fi cercetata conform Codului civil – cauza simpla, sau conform Codului penal – cauza grava. Ultima varianta include si aspecte precum: prejudicierea efectivelor unei (unor) specii periclitate sau protejate; distrugerea cuantificabila a unei (unor) specii periclitate sau protejate; impact negativ asupra ecosistemului, a mediului natural; etc. 

---- // ----

 



Publicitate


WWW.pescuitul.ro este marca inregistrata cu nr. 129008 (vezi marca). Copyright © 1999 - 2017 Gheorghe Ion - Toate drepturile rezervate
Site administrat de: Gheorghe Alexandru Ion PFA, CUI: 25286162, Reg. Com. F40/1331/2009.
Termeni si conditii de utilizare site. Confidentialitate Protectia cumparatorului


Serviciile site-ul nostru sunt oferite apeland la ajutorul Cookie-urilor. Prin continuarea utilizarii serviciilor noastre,
acceptati implicit si neconditionat modul in care utilizam cookie-urile. Aflati mai multe detalii